Cat de independent si liber este medicul in exercitarea profesiei?
Independenta si libertatea profesionala a medicului sunt stabilite in mod foarte clar de dispozitiile art. 375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si de catre Codul de deontologie medicala.
Art. 375. –
(1) In scopul asigurarii in orice imprejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitarii sale independenta si libertatea profesionala a medicului, precum si dreptul de decizie asupra hotararilor cu caracter medical.
(2) Avand in vedere natura profesiei de medic si obligatiile fundamentale ale medicului fata de pacientul sau, medicul nu este functionar public.
(3) In legatura cu exercitarea profesiei si in limita competentelor profesionale, medicului nu ii pot fi impuse ingradiri privind prescriptia si recomandarile cu caracter medical, avandu-se in vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligatia medicului de deosebit respect fata de fiinta umana si de loialitate fata de pacientul sau, precum si dreptul medicului de a prescrie si de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.
Independenta si libertatea profesionala a medicului se refera in principal asupra conduitei sale in ceea ce priveste prescriptiile si recomandarile cu caracter medical pe care acesta le face. Aceasta inseamna ca medicului nu i se poate impune de catre nimeni – pacient, rudele pacientului, managerul spitalului, seful de sectie, etc. – prescrierea unei anumite retete sau recomandarile cu caracter medical cu referire la un caz dat.
Medicul este liber sa se conduca dupa propriile convingeri si sa apeleze la propria pricepere in elaborarea unui tratament, in alegerea medicamentatiei, a metodelor si a mijloacelor curative.
Mai mult decat atat medicul este liber sa-si aleaga propria echipa cu care colaboreaza si pe care o coordoneaza. Exemplu: medicul chirurg isi va alege medicul anestezist.
Aceasta libertate nu este absoluta.
1. Limitarea stiintifica.Libertatea si independenta medicului se manifesta numai in limitele si in cadrul stiintei medicale. Cu alte cuvinte, in exercitarea profesiei sale medicul trebuie sa tina seama de datele stiintei, respectiv de recomandarile si ghidurile de practica medicala pentru specialitatea din care face parte. Aceste ghiduri (sau protocoale) au inceput a fi realizate si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei partea I si pe site-ul Ministerul Sanatatii Publice.
Medicii le pot accesa si au obligatia de a le respecta, ele instituind atitudinea si comportamentul de referinta in exercitarea profesiei.
De asemenea nu trebuie ignorata limitarea la propria specialitate. Medicul poate executa o activitate medicala doar daca are pregatire si practica suficienta pentru aceasta. Aceasta prevedere nu se aplica in cazuri de urgenta vitala, care nu poate fi rezolvata altfel. Daca in urma examinarii sau in cursul tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunostinte ori experienta pentru a asigura o asistenta corespunzatoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu alti specialisti sau va indruma bolnavul catre acestia.
2. Limitarea prudentiala. Din formularea textului de lege rezulta ca in permanenta si in orice imprejurare medicul trebuie sa aibe in vedere interesele pacientului si ameliorarea starii de sanatatie. Actele medicale trebuie sa fie alese astfel incat sa conduca la prevenire si la vindecare . Conform acestei limitari este interzis medicului de a supune pacientul vreunui risc nejustificat.
Exista o obligatie de prudenta care se manifesta in sarcina medicului.
In folosirea unor metode terapeutice noi trebuie sa primeze interesul pacientului, iar acestea nu pot fi utilizate decat dupa evaluarea raportului risc-beneficiu. Medicul nu poate aplica o terapie chiar de ultima ora dar care, fata de imprejurarile cazului dat, prezinta riscuri disproportionate.
El nu poate recurge nici la remedii si procedee care sunt iluzorii sau sunt in mod vadit neadecvate, fara eficienta asupra pacientilor aflati sub tratament.
3. Limitarea administrativa. In mod exceptional, se poate limita printr-un act de natura administrativa prescrierea anumitor medicamente, efectuarea anumitor tratamente. In acest caz medicului trebuie sa se supuna cadrului juridic legislativ care reglementeaza la acel moment exercitarea specifica a profesiei sale.
In cazul existentei unei limitarii prin constrangeri administrative sau economice a independentei sale, medicul nu este raspunzator pentru consecintele faptelor sale.
Independenta si libertatea medicului nu se refera si la aspectele organizatorice cum ar fi : programul de lucru in cadrul unei unitati spitalicesti, programarea garzilor, obligatia de respectare a regulamentului intern al unitatii dein care face parte, etc. In aceste domenii functioneaza raporturile de dreptul muncii care stabilesc ierarhii si reguli specifice.
4. Atunci cand intre solicitarile pacientului si convingerile medicului apar conflicte generate, de exemplu, cu ocazia solicitarii pacientului de prescriere a unui medicament in detrimentul altuia, atunci medicul are obligatia de a informa pacientul cu privire la beneficiile scontate si riscurile asumate prin administrarea acelui medicament.
5. Daca exista un dezechilibru intre beneficiile scontate si riscurile asumate atunci medicul nu poate fi obligat de catre pacient sa ii prescrie medicamentul solicitat.
De asemenea, daca metoda sau terapia propusa de medic prezinta o astfel de disproportionalitate atunci medicul trebuie sa se orienteze catre o solutie alternativa care sa diminueze riscurile avand in vedere principiul non-vatamarii.
Trebuie observat si respectat de catre medic dreptul pacientului de a-si alege modalitatea terapeutica careia sa fie supus. In situatii de neconciliat, medicul trebuie sa se abtina de la orice act care ar vatama pe pacient si poate sa recomande consultul la un alt medic de aceeasi specialitate.
_____________________________
In concluzie, desi medicul este liber si independent in exercitarea stiintifica a profesiei sale, exista limitari de care acesta trebuie sa tina cont. Incalcarea regulilor sau depasirea limitelor pot constitui motive de malpraxis.
Ca avocat specializat in malpraxis va recomand sa aveti o practica in limitele specialitatii medicale, sa faceti totdeauna o evaluare realista a situatiei apreciind daca pregatirea si experienta dumneavoastra va permit sa duceti cazul la bun sfarsit.
Nu ezitati sa cereti sfatul, opinia, ajutorul confratilor! Va veti verifica rationamentele si procedeele pe care le veti folosi si poate chiar veti invata ceva nou care elimina riscul. Poate ca veti simti o oarecare jena, dar este de preferat unei acuzatii de malpraxis. Credeti-ma!
Faceti totdeauna evaluarea metodei sau schemei de tratament prin raportul risc – beneficiu!
Nu in ultimul rand, si poate cel mai mai important, informati in mod permanent pacientul cu privire la boala, manifestari, posibile complicatii, metoda sau schema de tratament, evolutia viitoare, prognostic si lasati-l pe el sa decida.
Nu are cum sa va dauneze, ci dimpotriva, totdeauna pacientul va fi avizat si va fi multumit pentru atentia care i-a fost acordata. Prin faptul ca a fost informat si a decis asupra sa in mod avizat, riscul unei acuzatii de mapraxis este considerabil diminuat.